Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi - CinemaBox.ro
Breaking News:
POLITICĂ /
Sursa: gazetanoua.ro
"USL va avea o victorie clară, prin candidatul PSD" "USL va avea o victorie clară, prin candidatul PSD" (Sursă Foto: www.ziare-pe-net.ro)

Paul Stanescu, presedintele PSD Olt dar si al Consiliului Judetean Olt, este de parerea ca formatiunea pe care o conduce impreuna cu aliatii liberali si conservatori vor castiga alegerile viitoare la nivelul judetului Olt cu un procent de peste 65%.

Iata ce a declarat Paul Stanescu in cadrul unei conferinte de presa organizata la sediul PSD Olt:

„Deputatul Doru Frunzulică deja este membru în Comisia de supraveghere a asigurărilor, situaţie în care este incompatibil cu funcţia pentru care a fost ales, chiar dacă, în ultima perioadă, nu a mai reprezentat Partidul Social Democrat, ci făcuse pasul la UNPR. Vor fi alegeri în acest colegiu, în urma vacantării postului de deputat. Probabil că lui Emil Boc şi PDL-ului le este frică de aceste alegeri, pentru că a trecut aproape o lună de la vacantarea posturilor de deputaţi în trei colegii, unul în judeţul Bihor, unde populaţia este de etnie maghiară, în proporţie de 60%, unul în judeţul Cluj, unde din 21 de localităţi ale colegiului 14 sunt conduse de primari PDL, şi Colegiul 7, din judeţul Olt. Acest colegiu este format din 16 localităţi, dintre care Corabia, al cărui primar nu mai este membru al PSD, patru comune conduse de primari ai PNL - Urzica, Ştefan cel Mare, Orlea şi Giuvărăşti - trei comune unde primari sunt membri PDL - Brastavăţu, Vădastra şi Vădăstriţa - iar restul de opt localităţi au primari social democraţi”.

„Am stabilit candidatul nostru pentru funcţia de deputat în această zonă în persoana consilierului judeţean Toma Cococi Longin, preşedintele PSD Corabia. Am mers în colegiul respectiv împreună cu toţi primarii social democraţi şi preşedinţii de organizaţii, iar această candidatură a fost stabilită prin vot. Am discutat şi cu colegii liberali şi conservatori, care vor susţine candidatul PSD.

Cu actuala coaliţie vom avea o luptă grea acolo, dar sunt convins că vom câştiga, dar se pune problema scorului. Strategia noastră este ca pe acest colegiu, să stăm de vorbă cu fiecare cetăţean, să explicăm ce a făcut actuala coaliţie şi ce vrem noi să facem. Indiferent cu ce bani şi cu ce candidat va veni PDL pe Colegiul 7, USL va avea o victorie clară, prin candidatul PSD”

„Este posibil ca odată cu alegerile locale, care vor avea loc la începutul lunii iunie, să avem alegeri generale anticipate. Sunt informaţii pe surse, iar noi, ca partid, trebuie să fim pregătiţi oricând de alegeri, pentru că, aşa cum spuneam, niciun parlamentar nu va ieşi fără sprijinul USL. În judeţul Olt USL va avea un procent foarte mare, între 65% şi 70%. Vă spun aceste lucruri, ţinând seama de faptul că cetăţenii au avut foarte multe de suferit în urma micşorării salariilor, pensiilor, ajutoarelor sociale şi de alte feluri. PSD are o strategie de guvernare coerentă, am spus că vom vota bugetul care va fi introdus în Parlament pe 26 noiembrie, în condiţiile în care cele zece puncte pe care USL le vrea în acest buget vor fi accepate. Dar cred că reprezentanţii coaliţiei de guvernare nu vor fi de acord”

„Ceea ce se întâmplă la centru, privind schimbarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului nu ne face bine, ca partid. Încercăm să informăm toţi membrii noştri şi populaţia ce a făcut Mircea Geoană în ultima perioadă. Precizez că delegaţia PSD Olt, la alegeri, nu a votat cu Victor Ponta, ci cu Mircea Geoană. Cu toate acestea, acum, noi am hotărât să respectăm decizia luată de BPN, şi să-l susţinem pe preşedintele Victor Ponta. Din păcate, în ultima perioadă, Geoană a lucrat numai pentru el. Vă specific doar un aspect, petrecut la Olt, când după alegerile în 7 iulie 2010, în urma cărora eu am ieşit preşedinte al PSD Olt, Geoană a făcut o vizită în judeţul Olt, la firma Pirelli, după care a vizitat firma Scadt, deşi Toma trecuse la UNPR. Chiar dacă nu-i plăcea figura mea, preşedintele Geoană putea să vină la sediu, să discute cu un for de conducere al acestei organizaţii. Am fost foarte supărat, pentru că noi toţi am muncit foarte mult pentru Mircea Geoană, şi credeam că este un politician matur, care va înţelege că într-o bătălie politică poţi să şi pierzi. Dânsul n-a înţeles că în PSD este loc pentru toată lumea şi că nu te-ai născut pe un scaun pe care o să rămâi veşnic”.

Autor:

Etichete: , , , , , , , , ,

Recomandă Articolul:

Scrie şi Părerea ta
0 caractere (minim 50 caractere)
Atenţie! Vă rugăm să rămâneţi obiectivi în comentariile pe care le trimiteţi şi încercaţi să păstraţi o atmosferă de discurs cât mai corectă! Editorii Olt24.ro nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentariile trimise şi îşi rezervă dreptul de a şterge comentariile care încalcă normele civile şi morale. Autorii sunt responsabili pentru toate comentariile sau articolele publicate. Adresa de E-mail NU va fi publicată pe site!
Copyright © 2010 Olt24.ro - Toate drepturile rezervate.